I Am Number Four/ Eu sunt numărul Patru (Cartea)

Și în ”Eu sunt numărul patru”, Pământul este, din nou, ales ca loc de luptă de două civilizații extraterestre, respectiv mogadorienii și lorienii. Băieții răi – mogadorienii – o civilizație războinică, ce și-a secătuit de resurse  propria planetă, au devastat, deja, planeta lorienilor și acum au pus ochii pe planeta noastră. Singurii care li se pot opune sunt 9 copii lorieni, trimiși de părinților pe Pământ, pentru a crește și a avea timp să-și antreneze puterile speciale, prin care îi pot învinge pe megadorieni.

Băieții buni – lorienii – au avut o planetă pe care au îngrijit-o cum se cuvine, iar ea, drept răsplată, i-a înzestrat cu puteri deosebite – unul putea controla vârsta biologică, altul se putea face invizibil, unii puteau vorbi cu animalele etc. De asemenea, lorienii știu să facă anumite vrăji, imposibil de spart, ca vraja pusă pe cei 9 copii trimiși pe Pământ, care nu le permite mogadorienilor să-i ucidă decât într-o anumită ordine. Din cauza asta, cei 9 refugiați, împreună cu protectorii lor (cepani le zice) s-au și împrăștiat în cele 4 zări și nu țin, sub nicio formă, legătura unul cu altul.

Pittacus Lore (este vorba de  fapt de 2 persoane care au scris împreună acest roman – James Frey și Jobie Hughes) ne invită să urmărim aventura copilului lorian cu numărul 4 – John Smith. El are deja 3 cicatrici (însemnând că primii trei conaționali i-au fost deja uciși, iar el este următorul pe lista mogadorienilor), ajunge într-un orășel din Ohio, Paradise, se îndrăgostește de cea mai frumoasă fată din liceu (Sarah), se împrietenește cu un băiat pasionat de SF (Sam) și, colac peste pupăză, încep să i se manifeste puterile neobișnuite (așa zisa ”Moștenire Lorien”).

După cum vă imaginați, mogadorieii îi suflă în ceafă, în timp ce tânărul încearcă să-și controleze puterile, să cucerească fata și să afle cât mai multe despre planeta sa de baștină și intențiile strămoșilor săi.

Este genul de carte cu o acțiune care te prinde și nu te mai lasă, până la ultima pagină, chiar și după ceea ce e foarte bine, căci autorii au planificat să scrie încă vreo 6 volume (deja, Nemira a publicat versiunea românească a volumului cu nr. 2 – ”Puterea celor Șase”). Lectura în sine nu este deloc dificilă, dimpotrivă, mi s-a părut oarecum facilă, mulată perfect pe caracteristicile publicului – țintă al unui astfel de volum, respectiv young-adults.

Dar asta nu înseamnă că nu poate fi o lectură agreabilă, dacă nu chiar foarte plăcută, și pentru cititori mai în vârstă, dar care pot gusta o poveste modernă, captivantă, despre lupta dintre bine și rău, despre evoluția unor copii spre maturitate, despre puterea speranței, despre prietenie și multe dintre lucrurile, întâmplările, sentimentele care ne fac să fim oameni mai buni.

Din nou, cred c-ar trebui să citiți cartea, înainte să mergeți să vizionați adaptarea cinematografică a acesteia. Oricum, ambele mi-au oferit niște clipe foarte plăcute de relaxare.

și posterul filmului, pe care l-a folosit Nemira pentru coperta volumului 2 – ”Puterea celor Șase”: